Eurial 930 x 122

verificări trafic

Inconștiență dusă la extrem! Tânăr de 19 ani, gonea cu 145 km/h prin oraș

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Citiți și: Argeș: E haos pe șosele!

Astfel, în urma controalelor, în cursul zilei de duminică, 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 19 ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe Bld. Negru Vodă din municipiul Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 145 km/h.

În urma abaterii constatate, potrivit IPJ Argeș, tânărul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

Citiți și: Pericol pe șosele! Șoferi drogați sau beți mangă la volan!

De asemenea, tot în cursul zilei de duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 36 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bld. Frații Golești în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

SANCȚIUNI APLICATE DE POLIȚIȘTI

Ca urmare a abaterilor constatate la regimul circulației pe drumurile publice, au fost aplicate 218 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 95.000 de lei.

Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 23 de permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.

Foto descriptiv

PIZZERIA SAPORI 555 222
570×90 MAIA