HerasMed (930 x 122 px)

verificări trafic

Pitești: Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan pe Craiovei!

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii argeșeni au continuat activitățile ce au ca obiectiv depistarea, atât a conducătorilor auto, care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a persoanelor care dețin sau consumă substanțe interzise.

Citiți și: Argeș: E haos pe șosele!

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au desfășurat acțiuni, pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea consumului și deținerii de substanțe interzise.

Citiți și: Pericol pe șosele! Șoferi drogați sau beți mangă la volan!

 

Polițiștii rutieri au efectuat verificări în trafic, în vederea identificării conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice, folosind în acest sens aparatele RADAR, DrugTest și etilotest.

 

Astfel, în ziua de 22 iulie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat, în trafic, pe raza municipiului Pitești, un bărbat de 23 de ani, din județul Teleorman, care conducea un autoturism pe strada Craiovei, din Pitești, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, a ieșit pozitiv.

 

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, conform art. 336, din Codul Penal.

SANCȚIUNI APLICATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

În total, în zilele de vineri și sâmbătă, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei, au reținut 15 permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

Principalele sancțiuni au vizat: nerespectarea regimului legal de viteză – 13, utilizarea telefonului în timpul condusului – 4, nepurtarea centurii de siguranță – 8, lipsă documente – 4.

Foto principal descriptiv

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)