Kaia 930 x 120

verificări trafic

Argeș: Ai, n-ai permis, te urci băut la volan!

În ultimele 24 de ore a.c., polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Citiți și: Argeș: E haos pe șosele!

Astfel, în ziua de 29 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 54 de ani, din Bălilești, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, transmite IPJ Argeș.

Citiți și: Pericol pe șosele! Șoferi drogați sau beți mangă la volan!

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind emisă dovadă fără drept de circulație.

Și băut, și fără permis

Acesta nu a fost singurul șofer prins în stare de ebrietate la volan. Un alt bărbat de 52 de ani, din Câmpulung, a fost prins de polițiști conducând un autoturism, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 și 336 din Codul Penal, iar cercetările continuă.

Sancțiuni aplicate de polițiști

„Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 15 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare”, transmite IPJ Argeș, într-un comunicat de presă.

Foto: arhivă ePitești.ro

555×222-epitesti PNL
eurial 570×90